Cît de tare nu s-ar strădui fruntașii ahtiați de sindromul interbelic, propaganda dîmbovițeană, istoriografia romînească, întreaga clasă politică sprijinită de mașinăria securității, oricum, Moldova dintre Prut și Carpați poate deveni un focar al instabilității, iar atîta timp cît nu există un lider, capabil să închege milioane de moldoveni, și o platformă de moldovenism autentic, o idee națională forte, Bucureștiul poate să doarmă liniștit. Moldovenii sînt un popor pașnic, cu un spirit de luptător mai puțin pronunțat pînă la momentul cînd apare o personalitate de tip propulsor. Iată în aceste circumstanțe situația devine imprevizibilă, greu de pronosticat, fiindcă de la apariția lor și pînă în 1862 Moldova și Țara Romînească s-au dezvoltat în condiții diferite, în context geopolitic aparte, sub influențe și ambianță culturală specifice, avînd o componență etno-demografică distinctă, ceea ce a premeditat conștientizarea etnonimelor diferite, statornicirea statelor cu denumiri diferite. Două popoare nu pot fi agregate pe falsuri identitare. Cine știe cu precizie despre „efectul romanizării”? S-au realizat expertize genetice în acest domeniu? O limbă comună nu înseamnă același popor, lucru știut în toată lumea.

Numai este secret mare că sub acțiunile perfide ale diplomației romîne este voalat un Anschluss ce privește R. Moldova, iar instrumentele pertinente constituie  liderii-marionete de partide parlamentare, mass media aservită, așa-zisa istorie a romînilor, literatura ancorată în concepte retrograde,  involuția democratică. În pofida proiectelor de romînizare, recensămînturile realizate din 1991 încoace indică 7-10% din respondenți care pledează pentru ideea unionistă, de regulă, este vorba de o parte din intelectualitate, studențime, pensionari ai căror copii încălzesc fotoliile puterii.

 

Ca și Austria, Moldova, parțial sau integral, a fost în componența diferitelor imperii. Dar astăzi Austria își continuă, învață și studiază istoria sa – a Austriei. Moldova nu învață istoria sa. Nimănui, nici prin gînd nu-i trece, nici chiar germanilor, să declare, să scrie opusuri, să bage în manuale închipuirea că „Elveția este pămînt German”. Cu toate că a fost cîndva, la începuturi, parte a imperiului Romano-German. Slovenia a fost în componența diferitelor state, dar își continuă și învață istoria sa. La Kiev, leagănul istoric al statelor est-slave de mai tîrziu, se învață, precum în toată Ucraina, o singură istorie – a Ucrainei. Populația Moldovei, parcă ar fi cotropită, învață istoria altui stat și punctum!

Cea mai tragică fațetă istorică pentru Moldova rezultă din împărțirea teritorială a ei, Bucovina (1775) și partea estică dintre Prut și Nistru (1812). Războaiele care au măcinat spațiul european, în urma delimitării sferelor de influență între Marele Puteri, au lovit din plin în poporul moldovenesc. Moldova a pierdut jumătate din teritoriu, populație, capacitatea economică, potențialul militar. Într-un mod subit principatul, lider în tandemul cu Valahia, a început să joace un rol secund, pierzîndu-ți definitiv statalitatea prin unirea principatelor dunărene începînd cu 1859. De acum înainte, orice eveniment din București era cotat drept mai important, semnificativ decît procesele socio-politice din Iași.

 

 

 

 

 

 Ar fi de dorit ca „geniul” de la Colonița, Mihai Ghimpu, de factură intelectuală și cultură redusă, să facă o călătorie în Croația, zicînd în gura mare că limba croată, de fapt, e sîrbă (deosebirea fiind utilizarea celor două alfabete, chirilic și latin). Nu știm dacă Ghimpu va ieși întreg din Zagreb în urma „glumei” respective.

De exemplu, în Macedonia și Bulgaria se vorbește aceeași limbă, dar fiecare popor și-o denumește în felul său. Unii își consideră limba fiind bulgară, alții macedoneană.

Limba de stat în Republica Moldova este Limba Moldovenească, însă cîteva „ginți” politice perpetuează niște tensiuni și probleme importate din străinătate, care determină incertitudine în societatea moldovenească.

Limba Moldovenească este un atribut important pentru statalitatea Republicii Moldova, iar cel care nu înțelege acest lucru, n-are ce căuta în instituțiile supreme de stat. Coloana vertebrală a unui stat se compune din anumite elemente bine definite, indispensabile dezvoltării normale, precum istorie, limbă, conștiință națională.

Articolul 13

Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi

(1) Limba de  stat  a Republicii Moldova este  limba  moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine.

(2) Statul recunoaşte  şi  protejează  dreptul la păstrarea,  la dezvoltarea  şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite  pe teritoriul ţării.

(3) Statul facilitează  studierea limbilor de circulaţie internaţională.

(4) Modul de funcţionare a limbilor pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică.

Un eventual curent național-moldovenesc, resuscitat și adaptat conform cerințelor obiective, ar putea salva națiunea moldovenească de la trecerea ei în neființa istorică. Actualmente, clasa politică slugarnică din fruntea guvernului R.M., conectată la romînismul ostil, face jocul bomondului politic de la București, de altfel, obsedat de ideile retrasării unui nou hotar la Est de Prut, adică, mai pe înțelese, anexarea Republicii Moldova ca teritoriu. Manevrele de subversiune au devenit uzanțe, iar acțiunile acoperite vizează societatea în ansamblul ei, cum este includerea în curriculum-ul de învățămînt a istoriei romînilor. Altfel decît spălare de creieri nu poate fi numit acest proces distructiv intereselor naționale moldovenești. De exemplu, în Romînia disciplina vizată se numește Istorie, iar elita noastră din mediul științific tot „demonstrează” lumii întregi apartenența noastră la un neam nobil. Seviciile de informații romînești acționează cu aceeași dezinvoltură ca la ei acasă. Iată ce se întîmplă cînd banul ia locul Patriotismului.

În fond, romînismul nu mai corespunde realităților actuale. Romînia este un stat de factură artificială, înarmată cu o ideologie putredă situată la antipodul gîndirii contemporane. Chiar și imnul „Deșteaptă-te, romîne!” este depășit.

“Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian”!

Trăim în secolul XXI, iar a face caz de latinitate este, oarecum, prostesc în fața celorlalte popoare europene. De ce în Franța, Marea Britanie spiritul galic și brit rămîn pe domenii neclintite și nimeni dintre poeții, istoricii, jurnaliștii, liderii acestor țări nu se închină împăraților romani?

În cinstea războaielor sîngeroase și cotropitoare ale romanilor, în rezultatul cărora statul Dac a dispărut, iar dacii au fost nimiciți, înrobiți, ștergîndu-li-se numele din istorie, romanii au înălțat monumente triumfale. De pildă, Columna lui Traian.

 

Imagine de pe Columna lui Traian

 

Iată cum arăta „marele act” de romanizare

 

  

Se știe bine, ștrămoșii moldovenilor, populația dintre Carpați și Nistru nu au participat la acel original act de „naștere” a poporului romîn imortalizat pe obiectul de arhitectură.

Cert e faptul că Romania vede în R. Moldova o amenințare pentru integritea sa teritorială și politică. Statul moldovenesc, renăscut în 1992, reprezintă un nucleu potențial, care poate genera în viitor mișcări, formațiuni politice pro-moldovenești înarmate cu lozinci susținute de moldoveni (locuitori de pe ambele maluri ale Prutului, Bucovina, Bugeac). Orice tentativă de acest fel va fi combătută din răsputeri de vasalii romînismului. Acțiunile ostile, triviale, josnice vor fi canalizate spre moldoveniști. Istoria este imprevizibilă, pe alocuri capricioasă, și nimeni nu știe ce va fi peste 80-100 ani.

 

 

 

Coagularea pămînturilor  moldovenești, avînd capul de pod actuala Republica Moldova, deloc nu este o fantezie, ci proiect real cu obiective fezabile. Un caz sugestiv la acest capitol este Asociaţia Comunitatea Moldovenilor din Romînia (fondată în ianuarie 2007). Vom spune din start că această organizație pleda în mod exclusiv pentru întărirea relațiilor  de ordin cultural între moldoveni, fără context politic, fără vreun program special, care putea să pună în pericol securitatea Romîniei.

Totuși, de ce autorităților bucureștene le-a fost frică de Asociaţia Comunitatea Moldovenilor din Romînia? Printre membrii fondatori au fost, Claudiu Alexa, președinte al asociației, martir al luptei pentru drepturile naţionale ale moldovenilor din Romînia, pe atunci consilier local al municipiului Huși și vicepreședinte al organizației județene a PNL.

Marian Russo, președinte executiv (fost lider al organizaţiei de tineret a Alianţei Socialiste din Iaşi, strănepotul lui Alecu Russo), Lucian Timofticiuc, vicepreședinte, purtător de cuvînt (jurnalist, Adevărul de la Vaslui).

Către acea vreme, februarie 2007, asociaţia Comunitatea Moldove­nilor din Romînia număra în rîndurile sale 1500 membri afiliaţi la organizaţiile de bază din zece judeţe ale Romîniei. Vizita celor trei în Republica Moldova a stîrnit o adevărată furtună printre rîndurile spumei politice de la București. Reacția diabolică din vîrful piramidei puterii nu s-a lăsat de așteptat. Tumultul acțiunilor de teroare și sugrumare, îndreptate spre această organizație vădit apolitică, au culminat prin interzicerea ei prin lege.

Întîmplător sa nu, pe 30 decembrie 2009, Claudiu Alexa, a trecut la cele veșnice, fiind înmormîntat în ziua de 3 ianuarie 2010. O moarte misterioasa pe care nimeni nu și-o poate explica.

Vom găsi potrivită expresia lui Miron Costin (1633-1691), marele gînditor moldovean, că Moldova “se află în calea tuturor răutăților”.

Existența diferendului Transnistrean ilustrează, în primul rind, dicolo de interesele geostrategice ale actorilor politici de talie regională și mondială (Rusia, Romînia, Ucraina, UE, SUA), existența unei guvernări anchilozate, care la începutul anilor ’90 și implicit după 2009, s-a manifestat numai prin acte antinaționale, prin lașitate, contrabandă în proporții industriale condusă și supervizată de premier, creșterea datoriilor pe plan extern, legi anticonstituționale, transformarea instituțiilor de stat în proprietate privată, sabotarea pluralismui de opinii. Aceste crime odioase au un scop fix de a submina statalitatea Moldovei.

Regimul transnistrean încolțește, în mod prioritar, din slăbiciunea autorităților de la Chișinău, fărîmițarea politică, lipsa unității, inexistența unei idei naționale de fundament (moldovenism). Moldovenii reprezintă în jur de 63 % din populația regiunii transnistrene. Cele subliniate denotă vulnerabilitatea Republicii Moldova în raport cu vecinii săi, ce favorizează imixtiunile în procesele vitale de stat, iar de aici și regresul economic, printre altele, arhinecesar în afirmarea intereselor naționale.

 

Factorul ungar

Pierderile teritoriale și de populație suferite de Ungaria în cele două Războaie Mondiale (Trianon, 1920 și Paris, 1947) au servit și vor servi în calitate de cocktail exploziv la îndemîna radicalilor maghiari.

Ungaria mereu va tinde spre o eventuală reconturare a hotarelor sale cu Romînia,  și nu numai. Slovacia și Serbia, de asemenea, se încadrează în acest plan de revizuire, deoarece pe teritoriul lor se află o minoritatea maghiară importantă. Profunda criză economică corelată cu pierderea autorității Budapestei în regiune au favorizat mărirea bazinului de electorat pentru partidele naționaliste, ce militează pentru conservarea patrimoniului cultural și întărirea statului național. Despre acestea mărturisesc rezultatele scrutinului din 2010, în urma căruia, partidul de centru-dreapta Fidesz, condus de Viktor Orban, învinge detașat, obținînd  206 mandate din cele 386 ale Parlamentului ungar.

În 2011, adunarea legislativă adoptă o nouă constituție în care sînt stipulate principalele elemente constitutive ale societății ungare, referire la Dumnezeu, Creștinism, la valorile tradiționale ale familiei.

Preambulul noii legi de bază abundă formulări pline de patos istoric și naționalist. Legea fundamentală salută unitatea spirituală și intelectuală a națiunii maghiare, care a fost împrăștiată în diferite părți din cauza vitregiilor istoriei.

În acest scop, politica reformatată de la Budapesta presupune acordarea masivă a cetățeniei ungare conaționalilor din statele vecine, în special Voivodina (o provincie din Serbia), și sudul Slovaciei. Ardealul nu face excepție, pretențiile ungurilor din Ținutul Secuiesc la o autonomie propriu-zisă devine un imperativ pentru formațiunile politice din zonă. Unicul impediment, ce barează tendințele unioniste, reprezintă lipsa hotarului comun dintre Ungaria și Ținutul Secuiesc.

 

Etnici maghiari în țările vecine Ungariei

 

 

Satu Mare, 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, manifestație organizată de UDMR (Uniunea Maghiară Democrată din Romînia)

O escaladare a mișcărilor naționale maghiare și moldovenești din Romînia va dinamita din interior statul roman, iar cei de la Cotroceni înțeleg perfect acest lucru. Budapesta sprijină cu zel, atît în plan politic, cît și financiar.

Răspîndirea tricourilor cu harta Romîniei fără Transilvania nu mai este o noutate mare, precum și panglicile de doliu pentru întîi decembrie (Ziua Națională a Romîniei) purtate de senatorii UDMR, redenumirea străzilor în cinstea personalităților istorice din Ungaria, steagul ungar arborat demonstrativ, indică o atmosferă încordată la capitolul integrității Romîniei. Iar în acest timp moldovenilor din Republica Moldova li se unge ochii și urechile cu Patria-mumă, cu identitatea romînă falsă, cu valori istorice găunoase. Și, încă, Romînia se erijează avocat de integrare europeană pentru Republica Moldova, învață cum să rezolvăm problema transnistreană? Cît se poate de pălmuit obrazul moral al poporului moldovenesc?

Unire Moldoveni! Sa fim uniți în numele Moldovei și Dumnezeu să ne binecuvînteze!