Graiesc Moldoveneste: Șah geopolitic de Napoleon al III-lea sau așa-numita unire din 1859

Șah geopolitic de Napoleon al III-lea sau așa-numita unire din 1859

Facebook Odnoklassniki

Europa de Sud-Est a secolului XIX a constituit o arenă pentru disputele febrile între marele puteri, Imperiul Otoman, Țarist, Habsburgic, adesea urmate de războaie cu urmări nefaste pentru populațiile bătrînului continent. În acest context istoric arhitectura politico-statală europeană suferă permanent fluctuații cu niște repercusiuni resimțite și astăzi. Unul din subiectele centrale elucidate va constitui anul 1859, Principatele Dunărene. Sfîrșitul acestui deceniu întruchipează prin sine decăderea și ruinarea statalității Moldave, iar împreună cu acestea și fărîmițarea conștiinței naționale moldovenești.

Așadar, pornind de aici observăm că multe fapte istorice, printre altele și documentate, scot la iveală trăsăturile nenaturale ale unirii din 1859. Rolul principal în modificarea conjuncturii geopolitice prin sudarea celor două principate i-a revenit, în primul rînd, Imperiului Francez, respectiv celorlalți actori stabiliți și nicidecum “poporului român”.

Trebuie să afirmăm franc, Unirea Principatelor a fost un proiect realizat de forțele occidentale, iar germenii panromânismului, în acel moment, au nimerit în condiții favorabile și cu timpul  evenimentele istorice au fost denaturate, mutilate și eronate în folosul cauzei menționate. În acest mod făcîndu-se “spălare de creieri” în proporții geometrice pentru generații de moldoveni.

Dar să începem pe rînd. Chestiunea unirii vămilor a fost tratată ca un început premeditat al contopirii Țării Moldovei și celei Românești ceea ce constituie un fals grosolan.

Din adresarea lui Mihail Grigore Sturza către Obșteasca Adunare desprindem cadrul pur economic al acestei tendințe. Încercarea de a prezenta uniunea vamală dintre Principatul Moldovei și Valahiei ca un deziderat al „tuturor românilor” vizează inducerea în eroare a opiniei publice. Spre exemplu, spațiul  economic comun al UE nu presupune unirea tuturor statelor europene într-un singur stat și renunțarea la statalitate. Este un caz similar pentru Principatele Dunărene. Desigur, aspectul lingvistic a jucat un rol important în stabilirea relațiilor strînse pe dimensiunea economică, la fel cum spațiul aflat sub suzeranitatea otomanilor.

Această comunicare din 1846 indică necesitatea comunicațiilor practicabile și cu Transilvania, adică crearea condițiilor favorabile și confortabile pentru negoț. O dezvoltare normală și logică, care nu trebuie confundată, suprapusă cu aspirațiile zisului popor român.

 

COMMUNICATION DE S.A.S.

LE PRINCE DE MOLDAVIE

Adressee a l’Assemblee Generale ordinaire pendant la Session de l’anne 1846

 

 

Unirea vămilor între principatele Moldovei și a Valahiei, ne va pune în poziție de a judeca, în sorocul de doisprezece ani, despre folosința aceșcii măsuri care ridică din mijloc niște piedici supărătoare între cele două țări, a cărora interes sînt strînse legate. Prin urmare dar convenția din anul 1835 întocminduse, în înțelesul acestui temeu, se va pune în lucrare cu începutul anului 1848.

Al doilea moment important este  lupta puterilor europene pentru supremația în regiunea strîmtorilor Bosfor și Dardanele. Dorința țarului rus Nicolae I era de a oferi Rusiei intrarea la Constantinopol si la strîmtori, a caror acces fusese interzis flotelor sale de razboi prin tratatul de la Londra din 1841, dar si de a sfarîma Imperiul Otoman, aflat în permanent regres de două secole.

Din punct de vedere geografic înaintarea spre direcția Balcanilor, implicit spre reperele maritime, se trasa prin Moldova și Valahia.

 

The history of Napoleon III: emperor of the French

By John Stevens Cabot Abbott, 1869

 

Traducere: Acum este o ambiție mare pentru Rusia de a cîștiga posesiunea asupa Constantinopolului, ce îi va permite să dețină  Bosfor și Dardanele.

 

La rîndul său, instrumentul din cadrul politicii externe franceze elaborată de Napoleon al III-lea avea la bază principiul naţionalităţilor, care presupunea ca fiecare naţiune să îşi decidă singură soarta. Acesta era doar un pretext dintr-un proiect mult mai amplu prin care împăratul francez a încercat pe tot parcursul domniei sale să refacă prestigiul ţării sale după Congresul de la Viena din 1815 şi să readucă Franţa la statul de primă putere de pe continent. Se înţelege astfel de ce problema Principatelor a fost adusă în discuţie tocmai de Franţa. De asemenea, unirea Principatelor constituia un pretext în rivalitatea franco-habsburgică.

Ciocnirile dintre puterile occidentale și Imperiul Rus au generat Războiul Crimeii (1853-1856). (Alianța Imperiului Otoman, Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei).

 

 

 

 

 

Western Civilization: A Brief History

Jackson J. Spielvogel

Publication Date: January 1, 2010

Edition: 7

USA

 

 

 

 

Traducere: Participarea lui Napoleon al III-lea în războiul Crimeii (1854-1856) a fost mai mult o răsplată. Fiind moștenitorul imperiului Napoleonian, Napoleon al III-lea a fost motivat cu dorința să elibereze Franța de restricțiile tratatului de pace din 1814-1815, precum și atribuirea Franței rolului de arbitru principal în Europa.

Traducere: Apropierea imediată a Rusiei față de Imperiul Otoman oferă primei oportunități speciale pentru lărgirea sferei sale de influență. În 1853 Rusia cere dreptul să protejeze locurile de pelerinaj în Palestina, un privilegiu acordat deja Franței. Cînd Otomanii au refuzat, Rușii au invadat Moldavia și Valahia Otomană.

Eșuarea soluționării disputei în cadrul negocierelor a determinat pe Turci să declare război  Rusiei la 4 octombrie 1853. În anul următor,  28 martie, Marea Britanie și Franța alarmate de cîștigurile Rușilor pe seama dezintegrării Imperiului Otoman, declară război Rusiei.

Marea Britanie și Franța au decis să atace peninsula rusă Crimeea din Marea Neagră.

Al treilea moment legat indisolubil de problema analizată, reprezintă ascensiunea ideilor Școlii Ardelene și înrădăcinarea lor parțială  în conștiința unor reprezentanți de vază ai societății moldovenești.

Mihail Sadoveanu: “Mărturisesc că nu înțeleg tocmai bine de ce e nevoie să se dovedească latinitatea noastră exclusivă și noblețea noastră de la Roma, ca să devenim un mare popor. Aș fi încîntat să mă bucur mai mult de o origine geto-dacică, întrucît acești vechi pămînteni, geto-dacii, se bucurau de o reputație excelentă în lumea antică, pe cînd despre romani nu se putea vorbi numai cu laude. În sfîrșit, în ceea ce mă privește, mă simt onorat de a fi coborîtor din băștinașii care erau sub oblăduirea vechiului nostru rege Burebista”. (1933)

 

Profitînd de situația creată și de viziunea împăratului francez, promotorii ideilor unioniste au obținut sprijin financiar și politic, libertatea acțiunilor, doar interesele lor se încadrau perfect în diplomația franceză.

Iată ce scrie A.D. Xenopol în “Domnia lui Cuza-Vodă”, V. I, Iași,1903:

 

 

Procesul exclusiv politic de la 1859  a fost etichetat ulterior drept o idee națională. Realitatea fiind cu totul alta. Unirea Principatelor a fost un succes diplomatic pentru Napoleon al III-lea, iar “poporul român” n-a avut nici o atribuție semnificativă la acest eveniment.

Copyright 2012 © Graiesc.md
Developed by webinmd.com