2 februarie 1365 este Ziua primei recunoașteri internaționale a independenței Ţării Moldovei și transformării ei în stat aparte (in regnum est dilatanta).

 

Recunoaşterea a fost consfinţită într-o Diplomă emisă de Regele Ungariei Ludovic I semnată la 02 februarie 1365, unde el deplîngea soarta lui Balc, reprezentantul puterii ungureşti în Voievodatul Moldovei şi recunoaşte că Voievodatul moldovenesc nu îi mai aparţine.

 

La 1359, socotit anul convenţional descalecării Moldovei, sau mai corect spus pînă la 1365 Voievodatul Moldova reprezenta marca (teritoriu ce aparţine sau voievodat) ungurească, formată la est de Carpaţi în scopul apărării Regatului Ungar împotriva tătarilor sau se mai poate spus, ca teritoriu înglobat de Ungaria în rezultatul retragerii tatarilor de pe teritoriul între Carpaţi şi Nistru. Principalii purtatori ai luptei de izgonire a tatarilor au fost moldovenii, fiind supuşii coroanei ungare. Ei şi în principal s-au aşezat pe teritoriu nou eliberat de tatari. Aceasta nu înseamnă, că şi pînă atunci la est de Carpaţi nu se găseau moldoveni, dar erau în număr nesemnificativ din pricina jugului tataresc şi în majoritatea ei au venit după izgonirea tatarilor. La primii aşezaţi au început să se alăture noi moldoveni veniţi din Maramoroşi, care fugeau deja de la presiuni catolice ungureşti, moldovenii fiind dimpotrivă pravoslavnici. La un moment concentrarea moldovenilor şi bariera Carpaţilor de la centrul Regatului li-a permis să înceapă lupta pentru independenţa. Această luptă a ridicat-o Bogdan I Intemeietor, care a lăsat moşia sa Cuhea din Maramureş şi s-a răzvrătit împotriva lui Balc reprezentantul Regelui ungar în marca nouă. Lupta aceasta a avut izbîndă şi deci pe 02 februarie 1365 Ludovic I emite Diploma ordinară pentru istoria ungurească, dar de temelie pentru statalitatea moldovenească.

 

Acest scurt istoric reprezintă fundal pentru Legenda despre descalecarea Moldovei, cu Dragoşi şi căţeaua Molda. Dacă, Dragoşi şi a fost o personalitatea reală, istoricii au unele ipoteze despre prototipul lui istoric, atunci Dragoşi este fondatorul mărcii ungureşti, iar Bogdan I este întimitorul Ţării Moldovei.

 

Astfel, prin prisma întregii istorii moldovenești, ziua de 02 februarie 1365 este numită Ziua independenței Moldovei.

 

Astazi noi sărbătorim aniversarea de 650 de ani a celei dăţi. Şi în acelaşi timp constatăm, că peste pămîntul strămoşesc a dat o cumpană mare. Dînd la o parte toate nenorocirile de rang economic, ce au dat peste noi ultimii 24 ani, зря в корень, noi asistăm la o capturare totală ideologică a statului moldovenesc. La ziua de azi prin uneltele finanţate de peste Prut, dar mai precis de peste Milcov, s-a reuşit erodarea totală a bazei ideologice a statului moldovenesc. Republica Moldova există într-un vacuum ideologic sau adică, în cadrul spaţiului romînesc. La ziua de azi noi trăim înafara unui concept statal moldovenesc. Noi percepem că în aşa condiţii statalitatea moldovenească nu va putea supraviţui şi o aşteaptă dizolvarea în ambianţa ideologiei romîneşti. Statul moldovenesc este absolut vulnerabil, se află sub un risc nemăsurat.

 

Noi sesizăm că principalii potrivnici a Moldovei nu sînt purtatorii ideii unirii, acei copii care merg cu marşuri, sau istoricii de pe la Academia de Ştiinţă, profesori de limbă romînă, sau agenţi de influienţă din care azi se formează guvernul din Chişinău. Ei toţi sînt unelte, fiecare din care îndeplinesc numai misiunea lor bine determinată în cadrul planului formulat de ideologi romîni. Dar cu ideologi te poţi lupta numai contracarînd ideologia proprie. Noi înţelegem că nici un stat nu poate supraveţui înafara ideologiei proprii. De aceea noi facem cererea pentru ideologie, conceptul contemporan a statului Moldova.

 

Principalul scop urmărit de ideologi romîni, înafara de educarea tinerii generaţii deja în coordonatele existenţei romîneşti, este convingerea moldovenilor în disperarea putinţei de a avea statalitatea proprie. Noi în fiecare zi sîntem convinşi că nu putem să ne permitem să existăm aparte pur economic, şi de aceea trebuie să ne aplecăm capul şi să ne lasăm să fim guvernaţi de statul vecin. De aceea în fruntea noastră sînt puşi: primar de Chişinău neputincios, un deversant a cărui capitala este Bucureşti şi primul lucru care l-a făcut după ocuparea fotoliului, a dus un ghiveci cu pămînt moldav la suzerenul său din Cotroceni; Guvernul care conduce nu un stat, ci un teritoriu vremelnic, care se poate de siluit pînă la inevitabila unire.

 

Un exemplul lucrului ideologic este războiul fratricid de pe Nistru, instigat de romîni și realizat mișelește de trădătorii neamului moldovenesc, formînd condiții, cînd oamenii se luptau contra fraților săi pentru a-și apăra țara. Ei își vedeau inamici în cei de peste Nistru, pe cînd adevăratul dușman era de peste Prut. Scopul, urmărit în războiul răzvrătit de Romînia, a fost despărțirea malului drept al Nistrului de cel stîng, și nu invers, adica se urmărea scopul separării Chișinăului de Tiraspol. 

 

Ei se acoperă cu sîngele ostașilor moldoveni, care s-au dus sincer să lupte pentru apărarea pămîntului moldovenesc de la invadatori, dar nu pentru dispărțirea malului drept de cel stîng. Politicianul Sergiu Mocanu (Mișcarea Antimafia) susține, că Chișinăul a cîștigat în acel război, pentru că a fost evitată transnizarea Moldovei. Adică cu alte cuvinte, izbînda constă în aceea că am reușit să dispărțim malurile. Dar oare pentru aceasta au mers și au dat viața soldații moldoveni, pentru asta ei au vărsat sîngele, ca să formeze granița pe Nistru?

 

Care era nevoia războiului? Atîta timp, cît Chișinaul leagă ceva cu Tiraspol, unirea nu va reuși. Tiraspolul este acea ancoră, care ține Chișinăul de la eventuală plutire spre București. Din acest motiv, romînii și azi încearcă să formeze granița pe Nistru. 

 

Care-i concluzia? Ideologic din start s-a realizat împărţirea cetăţenilor în ai nostrii şi străini, şi apoi cei ai noştrii au putut ridica arma împotriva celor de ieri ai noştri, dar azi deja străini. Dar Conceptul statului moldovenesc comun putea împinge contra concetăţenilor?

 

Romînia ca stat a apărut numai după ce a apărut conceptul unu-i aşa stat, numai după ce s-au scris kilometre de articole, cărţi, gîndiri şi s-a formulat idea argumentată pentru unirea knezatelor, macar că poporul nu dorea şi îi numea pe noii gînditori – bonjurişti (au început a spune “bonjur” în loc de “buna ziua”, azi noi nu mai spunem “mulţumesc”, ci “mersi”). Şi cum a constatat Alecu Russo în “Studie moldovană” “În 16 ani, de la 1835 pînă la 1851, mai mult a trăit Moldova decît în cele cinci sute ani istorice, de la descălecarea lui Dragoş la 1359, pînă în zilele părinţelor noştri… Ochii şi gîndul părinţelor se învîrteau la Răsărit, ai noştri sînt ţintiţi spre Apus, deosebire de la cer pînă la pămînt”.

 

Frontul popular a fost posibil numai după fondarea cenaclului Alexei Mateevici. Mai tîrziu ei s-au refuzat de acest nume, cînd au aflat despre care limbă a scris poetul, citind poezia “Unora”. Unora el le spune “Noi nu ne înţelegem: voi vreţi a noastră limbă”, că limba lor este: latinizată, strîmbă, artificială, miroase a leacuri, doftorească, străină, în stare de ocară, tăvălită pe uliţi, limba bolnavă, chinuită, ca un ţintirim, străin puhoi, limba care foarte diferă de limba noastră, graiul slobod moldovenesc.

 

Moldovenii pentru ca nu să se opună unirii trebuie însărăciţi, că omul înrobit, cu capul plecat şi disperat nu se poate opune ocupării. Poporul fără speranţă nu luptă pentru existenţa sa. Iar ideologia şi este acea speranţă comună în realizarea căreia societatea se poate consolida şi înfrunta orice greutate. Fără un vis atotnorodnic, nu se poate realiza un miracol economic. Moldovei trebuie formulat a ei vis. Statul fără vis propriu nu supraveţuieşte. Visul bazat pe istorie şi v-a scoate Moldova din primejdia plutirii ei spre unire şi pieire.

 

Adică, înafară de programele economice moldovenilor trebuie de formulat visul moldovenesc, care îi va împle cu demnitate, iar oamenii demni, liberi în conştiinţă nu pot fi înrobiţi, ei nu vor mai putea fi amagiţi cu o pungă şi ei îşi vor alege în fruntea lor lideri, care vor vrea să lucreze în folosul obştesc, dar nu cel personal. Şi cei înşelători din întîmplare strecuraţi în sus, repede vor fi daţi jos şi puşi alţii, care vor putea îndeplini complet porunca, mandatul eliberat de popor.

 

Dar acest concept trebuie formulat deja de azi, nu după ce va fi luată puterea din mînile romînilor de la guvernarea. Trebuie concepute din start paşii viitori făcuţi, ca să înţelegem acea talie de lucru, ce ne aşteaptă.

 

Visul moldovenesc ne impune la reprogramarea, o restartarea statalităţii moldoveneşti. Această restartarea noi am numit A Cincea Republică Moldovenească. A Cincă Republică se va fonda de Marea Adunare a Ţării (o instituție importantă în Moldova medievalа. De acum în veacul al XV-lea Marea Adunare a Țării în Moldova este menţionată ca un organ popular, convocat numai în momentele cruciale, de însemnătate covîrşitoare pentru destinele Statului Moldovenesc. După marea şi îndelungata cumpănă prin care a trecut Moldova după moartea lui Alexandru cel Bun (1432), la 14 Aprilie 1457 mitropolitul Moldovei l-a uns, iar „toată ţara adunată” („Letopiseţul de la Putna”) l-a aclamat şi l-au blagoslovit pe Ştefan al III-lea la domnie.)

 

Marea Adunare a Țării va adopta o nouă Declaraţie de Suveranitate şi va abroga cea ruşinoasă din 91, scrisă de trei trădători ai neamului moldovenesc sub dictarea agentului romîn Aurel Preda, cu menţionarea limbii romîne, cu falsa trimitere la legea privind funcţionarea limbilor vorbite, care stabilea limba de stat – limba moldovenească.

 

La acea Marea Adunare se vor glasui multe porunci, printre care:

 

1) Forma literară a numelui naţionalităţii noastre este moldovan şi nu moldovean. Aşa cum în „Mioriţa” populară - "unu-i modovan, unu-i ungurean, şi unu-i vrîncean"

2) Steagul de stat – Steagul Moldovei din perioada domniei lui Ştefan cel Mare „Steagul cel mare”- roşu, avînd capul de bour cu stea între coarne, fiind flancat de soare şi lună.

3) Stema de stat – stema istorică a Ţării Moldovei, bour cu stea între coarne, fiind flancat de soare şi lună

4) Grafia - (ex. Serbia) 2 alfabete de stat chiriliţa, în care cancelaria moldovenească a scris minim 467 de ani (între 1392 şi 1859) şi latiniţa, mai ales că moldovenii din stînga Nistrului pînă azi folosesc chiriliţa, iar moldovenii din Iaşi şi Suceava înţăleg numai în latiniţa.

5) Limba - moldovenească (reconfirmarea) și va cere petrecerea referendumului

6) intoarcerea în şcoli a Istoriei Moldovei

7) revizuirea de către comisia de stat titlurilor ştiinţifice a istoricilor şi filologilor

8) uniunea scriitorilor se dizolvă.

9) Întreprinderea municipală din Chişinău „Casa limbii romîne” se reorganizează în „Casa limbii moldoveneşti”

10) Primari se redenumesc în pîrcălab de Chişinău, Tiraspol, Bender, Soroca, Cahul, Orhei şi Bălţi restul vor fi numiţi vornici

11) Ţara se împarte în două regiuni: la nord de Balţi sau Chişinău – Ţara de sus, la sud – Ţara de Jos

12) Parlamentul în Divan, cu perspectiva transformării în bicameral, pe motiv că unificarea viitoare a Moldovei, va fi posibilă numai pe principiu federativ, prea mari sînt deosebiri între Iaşi şi Chişinău, va fi nevoie de o perioadă de tranziţie

13) Intemeierea Universităţii de Iaşi în refugiu - cu facultăţi de istorie, filologie, jurnalism şi artă. Va fi centrul gîndirii moldoveneşti, locul de refugiu a profesorilor din toate regiunile istorice a Moldovei. Toate locurile vor fi bugetare, cu oferirea burselor pentru tineri moldoveni din Romînia, Ucraina, Nistrenia.

ş.a.m.d.